Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Înotătorii de la LPS Brăila s-au antrenat ieri în bazinul acoperit
Ieri dimineaţă, încă de la ora 8.00, a început activitatea la bazinul acoperit, iar primii înotători care au intrat în apă au fost cei de clasa a IX-a de la grupa profesorului Răzvan Toniţa şi cei de clasa a VIII-a pregătiţi de antrenoarea Carmen Petrică. O oră mai târziu au sărit în apă şi sportivii pregătiţi de profesorul Ion Ionescu, cel care a descoperit-o şi apoi a lansat-o în activitatea de mare performanţă pe Camelia Potec. În aceste zile sportivii se readaptează la condiţiile existente într-un bazin acoperit, iar de luni vor începe adevăratele şedinţe de pregătire. “Săptămâna aceasta sportivii se vor acomoda cu apa, condiţiile din bazinul acoperit, abia de luni începem practic antrenamentele adevărate. Ceea ce este foarte important este faptul că toţi copiii se antrenează cu plăcere şi voie bună. După ce am trecut prin emoţii că nu vom avea unde să ne pregătim, acum ne gândim deja la sezonul competiţional care bate la uşă”, a precizat antrenoarea Carmen Petrică. Fiind prima zi de activitate în bazinul acoperit din această toamnă, antrenamentele au fost supervizate de Anilena Anton, directoarea Liceului cu Program Sportiv Brăila, dar şi de reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Brăila. “Suntem bucuroşi că am reuşit să reluăm activitatea la secţia de nataţie de la LPS Brăila. Acum ne facem planuri pentru a ne înscrie în concursurile oficiale de pe plan naţional, competiţii la care renunţasem. Nu puteam să reîncepem activitatea fără implicarea autorităţilor locale, a DJST-ului şi a MTS-ului şi le mulţumim pe această cale”, a declarat Anilena Anton.
Ultimele știri
Facebook
Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
CSM Brăila Clubul Sportiv Municipal Brăila "Activitatea sportivă și de performanță sunt gratuite pentru orice nivel"
Înotătorii de la LPS Brăila s-au antrenat ieri în bazinul acoperit
Ieri dimineaţă, încă de la ora 8.00, a început activitatea la bazinul acoperit, iar primii înotători care au intrat în apă au fost cei de clasa a IX-a de la grupa profesorului Răzvan Toniţa şi cei de clasa a VIII-a pregătiţi de antrenoarea Carmen Petrică. O oră mai târziu au sărit în apă şi sportivii pregătiţi de profesorul Ion Ionescu, cel care a descoperit-o şi apoi a lansat-o în activitatea de mare performanţă pe Camelia Potec. În aceste zile sportivii se readaptează la condiţiile existente într-un bazin acoperit, iar de luni vor începe adevăratele şedinţe de pregătire. “Săptămâna aceasta sportivii se vor acomoda cu apa, condiţiile din bazinul acoperit, abia de luni începem practic antrenamentele adevărate. Ceea ce este foarte important este faptul că toţi copiii se antrenează cu plăcere şi voie bună. După ce am trecut prin emoţii că nu vom avea unde să ne pregătim, acum ne gândim deja la sezonul competiţional care bate la uşă”, a precizat antrenoarea Carmen Petrică. Fiind prima zi de activitate în bazinul acoperit din această toamnă, antrenamentele au fost supervizate de Anilena Anton, directoarea Liceului cu Program Sportiv Brăila, dar şi de reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Brăila. “Suntem bucuroşi că am reuşit să reluăm activitatea la secţia de nataţie de la LPS Brăila. Acum ne facem planuri pentru a ne înscrie în concursurile oficiale de pe plan naţional, competiţii la care renunţasem. Nu puteam să reîncepem activitatea fără implicarea autorităţilor locale, a DJST-ului şi a MTS-ului şi le mulţumim pe această cale”, a declarat Anilena Anton.
Ultimele știri
Facebook

Acest site folosește cookies necesare funcționării. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor, a Politicii de confidențialitate și a Termenilor și condițiilor.