Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
A început Cupa României la box, juniori
Miercuri, la ora 15.00, s-a auzit primul gong la Cupa României la box pentru juniori, competiție care se desfășoară în sala de jocuri de la CSM Brăila. Încă din startul competiției, la Brăila a sosit președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea, antrenori recunoscuți precum Relu Auraș sau Titi Tudor. Și trebuie menționat faptul că organizarea este ireproșabilă, capitol de care s-au achitat cu brio directorul CSM Brăila, Anamaria Necoară și antrenorul coordonator al secției de box, George Perțea. În prima zi au fost programate 35 de meciuri, la 10 categorii de greutate. Printre cei 70 de pugiliști care trebuiau să urce în ring s-au regăsit și șase brăileni însă numai trei dintre ei au reușit să promoveze în etapa următoare a competiției. La categoria 50 kg, George Cojocaru a fost declarat învingător pentru că adversarul său, Andrei Gârbovean de la Cluj nu s-a prezentat în ring. Mydori Chirilă s-a impus la puncte în meciul cu Daniel Grecu (VISPO) și, tot la puncte, a câștigat Marius Beldiman meciul cu Raul Mayer, la categoria 57 kg. Au părăsit competiția Alin Țapu, Silviu Durac și George Fruntișanu, sportivi care se pregătesc într-un cadru organizat de mai puțin de un an de zile. “Principalul adversar cu care ne luptăm este căldura, însă cred eu că, prin măsurile pe care le-am luat, competiția se desfășoară în condiții omenești. În prima zi au fost meciuri tari și unele disproporționate, însă pe măsură ce se va cerne sita, brăilenii vor putea asista la dispute aprige în ringul de la CSM Brăila”, ne-a declarat George Perțea.
Ultimele știri
Denis Alberto Chelu, de la CSM Brăila, în prima semifinală a Campionatului Mondial de Speedway al cl Rezultate de top pentru atleții de la CSM Brăila la Campionatul Național, etapa a II, de la Craiova Denis Buzoiu este vicecampion al Internaționalelor de atletism ale României la săritura în lungime CSM Brăila are medaliați la seniori și la master la naționalele de kaiac canoe maraton
Facebook
Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
CSM Brăila Clubul Sportiv Municipal Brăila "Activitatea sportivă și de performanță sunt gratuite pentru orice nivel"

Acest site folosește cookies necesare funcționării. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor, a Politicii de confidențialitate și a Termenilor și condițiilor.