Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"
Pugiliştii de la CSM Brăila şi-au realizat obiectivele în 2018
2019-01-11 Pugiliştii de la CSM Brăila şi-au realizat obiectivele în 2018
IN Categoria Box
Anul competiţional recent încheiat a fost unul bun pentru secţiunea de box de la CSM Brăila. S-au cucerit multe medalii la nivelul cadeţilor ceea ce înseamnă că gruparea sportivă brăileană la care activează antrenorii Costică Dafinoiu, George Perţea, Niţă Robu şi Cristian Bălan, are viitor în competiţiile naţionale şi internaţionale. Sportivii acestei secţii au avut doar câteva zile libere în decembrie, iar de pe data de 3 ianuarie au reluat pregătirile în vederea competiţiilor la care vor participa în 2019. În acest moment, la secţia de box de la CSM Brăila există 30 de boxeri începători, 15 avansaţi şi 7 pugilişti care sunt la grupa de performanţă, aceştia având obiective îndrăzneţe pentru actualul sezon competiţional. “Sezonul recent încheiat a fost unul foarte bun în opinia mea pentru că am avut multe rezultate la cadeţi, ceea ce înseamnă că secţia noastră de box are viitor. Am obţinut rezultate notabile la competiţiile de obiectiv, am avut şi un sportiv convocat la europenele de box pentru cadeţi, pe Fălcaru. Sper ca 2019 să fie superior ca rezultate, copiii au crescut în valoare, au acumulat experienţă şi trebuie să-şi depăşească performanţele obţinute anul trecut”, ne-au declarat antrenorii Costică Dafinoiu şi Niţă Robu. Pugiliştii de la CSM Brăila au avut prestaţii foarte bune la Cupa României la box cadeţi, competiţie care a avut loc în perioada 13-19 aprilie, la Brezoi, în judeţul Vâlcea. Cel mai bun rezultat l-a obţinut Marian Fălcaru, sportiv pregătit de Niţă Robu, care a cucerit medalia de aur la categoria 50 kg. Fălcaru s-a impus fără probleme în finala cu Remus Ibram de la CS Năvodari. Georgian Aelenei, de la grupa antrenorului Costică Dafinoiu a cucerit medalia de argint la categoria 42 kg. Şi tot la argint s-a oprit Darius Spirea, la categoria 56 kg. De asemenea, pe treapta a doua a podiumului de premiere a urcat şi George Dan, la categoria 72 kg. Medalii de bronz au cucerit Matei Dan şi Valentin Avram, la categoria 72 kg. La finalul lunii aprilie anul trecut, Costel Feraru de la grupa antrenorului Costică Dafinoiu s-a clasat pe locul al treilea la Cupa României la box, juniori, iar în perioada 3-10 mai, în competiţia similară feminină, Alina Turtoi a cucerit bronzul la categoria 48 kg, la senioare. Pugiliste de top pentru boxul feminin brăilean la naţionale La ediţia 2018 a Campionatului Naţional de box feminin de la Eforie Nord, CSM Brăila a participat cu două sportive senioare, Alina Turtoi şi Andreea Bordea, şi a obţinut două medalii. La categoria 48 kg, Alina Turtoi a avut neşansa de a o întâlni în finală pe Steluţa Duţă, iar multipla medaliată la europene şi mondiale a câştigat prin abandon, în repriza a doua. Şi Andreea Bordea a avut ghinion la tragerea la sorţi, pentru că în semifinalele categoriei 54 kg a avut-o drept parteneră pe Claudia Nichita de la Steaua Bucureşti, campioana naţională din ultimii patru ani. Bordea a pierdut în faţa stelistei dar a intrat în posesia medaliei de bronz. La Campionatul Naţional de box pentru tineret, Cristian Tudor de la grupa antrenorului Niţă Robu a cucerit medalia de bronz la categoria 81 kg. La naţionalele de tineret a mai participat şi tulceanul Vlad Preda, de la lotul de juniori antrenat de George Perţea, care a obţinut de asemenea medalia de bronz. Aceeaşi pugilişti care au participat la Cupa României s-au aliniat şi la startul Campionatului Naţional de box pentru cadeţi, competiţie care s-a derulat la Satu Mare, iar clubul brăilean a obţinut două medalii de argint şi trei de bronz. Matei Dan, la categoria 44,5 kg, şi George Dan, la categoria 76 kg, ambii de la grupa antrenorului George Perţea, au ajuns în finalele competiţiei, însă în ultimul act ambii au coborât învinşi din ring. Marian Fălcaru, la categoria 52 kg, şi Valentin Avram, la categoria 68 kg, ambii de la grupa antrenorului Niţă Robu, au cucerit medaliile de bronz, aceeaşi performanţă fiind realizată la categoria 58 kg şi de Darius Spirea, sportiv pregătit de Costică Dafinoiu.
ULTIMILE STIRI
CSM Braila a organizat ireprosabil Cupa Romaniei la box pentru cadeti
IN Categoria Box 2024-04-16
Prima competitie oficiala de box din 2024 organizata la Braila, Cupa Romaniei la cadeti, a fost o reusita din toate punctele de vedere, atat din punct de vedere al organizarii, care a fost ireprosabila, cat si din punct de vedere al "tolbei" cu premii, 5 la numar, mai precis 3 medalii de aur si 2 de bronz.
Cupa Romaniei la box cadeti. Victorii inainte de limita obtinute de sportivii de la CSM Braila
IN Categoria Box 2024-04-15
In cea de-a doua zi a Cupei Romaniei la box si a Concursului national de box au urcat in ring si trei pugilisti braileni.
Spectacol in prima zi a Cupei Romaniei la box cadeti
IN Categoria Box 2024-04-11
La editia 2024 a Cupei Romaniei la box cadeti, care are loc in aceasta perioada in sala de jocuri de la CSM Braila, participa 170 de pugilisti. Sunt de fapt doua competitii, un concurs national pentru cadeti, boxeri cu varste mai mici, cu meciuri la 3 categorii de greutate si Cupa Romaniei cadeti, unde participa sportivii care se incadreaza in categoria aceasta de varsta.
FACEBOOK